Sport
România va fi reprezentantă la Campionatele Mondiale de la Antwerp de 8 sportivi, potrivit listei nominale publicate de Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG).
Astfel, la masculin, delegaţia României îi include pe gimnaştii Flavius Koczi, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoşo, Cristian Băţagă şi Andrei Muntean. La feminin, România va fi reprezentată de Diana Bulimar, Larisa Iordache şi Sandra Izbaşa.
Potrivit regulamentului, în componenţa loturilor mai pot interveni modificări până cu 24 de ore înaintea începerii competiţiei.
Campionatul Mondial de la Antwerp (Belgia) se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, relatează Mediafax.