Oficialii UEFA au decis că vor relua tragerea la sorți a optimilor Champions League, pentru că prima tragere a fost viciată de o neatenție.
Totul a început când Manchester United a picat cu Villarreal, iar organizatorii au realizat că este vorba despre două formații calificate din aceeași grupă, deci nu au cum să se confrunte în optimi. Astfel, numele „diavolilor” a fost reintrodus în urnă, însă în urna greșită, astfel că echipa engleză nu s-a regăsit printre posibilele adversare în cazul lui Atletico Madrid – în schimb, a fost Liverpool, care jucase cu trupa lui Simeone în aceeași grupă, potrivit Digisport.ro.
Inițial, sorții stabiliseră un adevărat thriller pentru primele confruntări din primăvara competiției, PSG vs Manchester United, partidă care i-ar fi readus față în față pe Leo Messi și Cristiano Ronaldo.