Imediat ce a devenit antrenorul celor de la Dinamo Moscova, fostul fotbalist Dan Petrescu a făcut o modificare radicală legată de alimentaţia jucătorilor. Meniul, apreciat de vedetele echipei din capitala Rusiei, exclude sosurile precum ketchup-ul şi maioneza, iar băuturile carbogazoase sunt interzise şi ele.
„A scos imediat cum a ajuns ketchup-ul, maioneza şi Coca Cola din meniurile noastre. Nu ne erau deloc utile, iar antrenorul ne-a explicat asta. S-a confruntat cu o mulţime de situaţii în cariera lui, ştie ce face”, a dezvăluit Kevin Kuranyi, atacantul german al lui Dinamo Moscova, scrie Sport.ro.
„Petrescu are o experienţă incredibilă, a fost un jucător de top, a câştigat o mulţime de lucruri în carieră. Ca antrenor, a trecut pe la o echipa mică din Rusia şi a ridicat-o până la un nivel la care nimeni nu se aştepta. Petrescu are o direcţie clară de a face lucrurile, vorbeşte cu jucătorii, încearcă să fie sincer cu ei. Încearcă să se uite la tot, chiar şi la cele mai mici detalii”, a adăugat Kevin Kuranyi, sprijinit de bosniacul Zvjezdan Misimovic şi de ungurul Balazs Dzsudzsak .
„Nu sunt magician, dar am încredere în echipă, sunt convins că vom urca în clasament”, a fost replica lui Dan Petrescu.