Serena Williams a anunţat că nu va participa la China Open şi nici la Turneul Campioanelor: Simona Halep devine principala favorită la ambele turnee

Serena Williams a anunţat că nu va participa la China Open şi nici la Turneul Campioanelor: Simona Halep devine principala favorită la ambele turnee
Foto: livetennis.com

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, aflată în fruntea clasamentului mondial, a anunţat, joi, că nu va participa la China Open de la Beijing şi nici la Turneul Campioanelor de la Singapore, potrivit unui comunicat citat de tennismagazine.fr.

În aceste condiții, Simona Halep, locul 2 WTA, devine principala favorită la ambele competiţii.

„Vreau să pot juca la cel mai înalt nivel al meu cât mai mult posibil. Este o decizie dificilă pentru mine, dar am luat-o din dragoste pentru tenis. Anul acesta a fost plin de bucurie, dar şi de decepţii. Am evoluat accidentată mare parte din timp, când nu era cotul meu, era genunchiul meu şi, după un anumit meci de la Flushing Meadows, inima mea”, a declarat Serena Williams.

De altfel, antrenorul jucătoarei din SUA anunțase că aceasta ar putea să nu mai joace după ce a ratat trofeul de la US Open, unde a fost învinsă de italianca Roberta Vinci.

„Când a pierdut la Toronto, ea a fost foarte dezamăgită, dar a revenit la antrenamente a doua zi de dimineaţă, deoarece dorea să câştige US Open. Dar după acest an şi după trei Grand Slam-uri (câştigate în 2015 – n.r.), întrebarea este cât de înaltă este motivaţia ca să mai joace aceste turnee. Nu cred că ar trebui să joace, dacă motivaţia nu este cu adevărat înaltă”, a declarat antrenorul Serenei Williams, pentru espnW.com.

La China Open nu va participa nici rusoaica Maria Şarapova, locul 3 WTA, care a câştigat ediţia de anul trecut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`