Simona Halep, care în prezent ocupă locul 1130 WTA, a pierdut meciul din turul doi al turneului de la Hong Kong, în fața rusoaicei Anna Blinkova, locul 78 mondial. Sportiva originară din Constanța a fost înfrântă, după ce adversara ei s-a impus în primul set după 33 de minute, iar din al doilea după 30 de minute.
Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, și-a încheiat parcursul la Hong Kong, turneul la care revenise după o pauză de patru luni, după o accidentare. Sportiva a fost învinsă de rusoaica Anna Blinkova, în vârstă de 26 de ani, cu scorul de 6-2, 6-1, conform click.ro.
Prezența în optimile de finala de la Hong Kong este recompensată cu 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA.
Fostul lider mondial al tenisului feminin va evolua la turneul WTA 250 din Hong Kong, în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie. De asemenea, sportiva a confirmat participarea la Transylvania Open în februarie 2025.
Ultima data când românca a participat într-un turneu a fost Trophee Clarins de la Paris, pe care l-a abandonat în primul tur,din cauza probemelor de la genunchi. Acesta era al doilea meci în circuitul WTA după ce a revenit în martie în competiţii, după o perioadă considerabilă de suspendare în urma acuzelor de dopaj.