Simona Halep și Emma Răducanu s-ar putea confrunta, în premieră, la Miami. Turneul va debuta marţi, 22 martie. Cele două jucătoare se numără printre favoritele turneului WTA 1000 de la Miami, SUA.
Tragerea la sorți a scos-o în calea Simonei în turul al doilea pe învingătoarea partidei dintre Daria Saville (Gavrilova – 249 WTA, wild card) și Greet Minnnen (81 WTA). Mult așteptatul duel cu Emma Răducanu ar putea avea loc în turul al treilea de la Miami. Simona Halep se află pe jumătatea de tablou a jucătoarei Aryna Sabalenka, principala favorită.
Britanica de origine română Emma Răducanu (19 ani) va debuta la Miami împotriva învingătoarei din partida dintre cehoaica Katerina Siniakova (53 WTA) și o jucătoare venită din calificări.
Această confruntare, mult așteptată de către fani și de către presă, a fost ‘ratată’ până acum la Transylvania Open, Linz, Sydney și Australian Open. Emma Răducanu a declarat în repetate rânduri că Simona Halep a fost idolul ei în copilărie.
WTA Miami are loc în perioada 22 martie – 3 aprilie, pe hard, face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $8.369.455. Ultima campioană, Ashleigh Barty, nu participă la întrecerea de la Hard Rock Stadium.