Sky Sports: Simona Halep, nominalizată pentru titlul de sportiva lunii februarie

Sky Sports: Simona Halep, nominalizată pentru titlul de sportiva lunii februarie
Foto: Facebook

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 WTA , a fost nominalizată de postul britanic Sky Sports pentru titlul de sportiva lunii februarie. Alegerea câștigătorului se face prin vot pe site-ul postului britanic de televiziune.

Luna trecută, Halep a câştigat turneul Premier 5 de la Dubai. Jucătoarea a reușit astfel să cucerească cel de-al zecelea titlu din carieră. Tot în acest an, Halep a mai câştigat turneul de la Shenzen.

În vârstă de 23 de ani, tenismena a învins-o pe Karolina Pliskova în finala turneului de la Dubai cu 6-4, 7-6, ceea ce i-a adus și un cec de 456.000 dolari.

În istoria de 15 ani a turneului de la Dubai, Simona Halep se înscrie pe lista unor jucătoare de legendă care au câştigat trofeul, precum Martina Hingis (2001), Amelie Mauresmo (2002), Justine Henin (2003, 2004, 2006, 2007) sau Venus Williams (2009, 2010, 2014).

Pe lista postului Sky Sports se mai regăsesc nume precum Charlotte Edwards (cricket), Katerina Johnson-Thompson (heptatlon), Lydia Ko (golf), Samantha Murray (pentatlon modern) şi Lizzy Yarnold (skeleton).

Charlotte Edwards în vârstă de 36 de ani a intrat în istoria cricketului feminin, după ce a jucat cel de-al 200-lea meci internaţional pentru Anglia. Ea este deţinătoarea recordului mondial de puncte dintre toţi jucătorii de cricket cu 2.299.

Katarina Johnson-Thompson de 22 de ani a doborât, în luna februarie, două recorduri ale Marii Britanii în sală în probele de heptatlon.

Sud-coreeanca Lydia Ko (golf), în vârstă de 17 ani, a devenit la începutul lunii februarie cel mai tânăr număr 1 din istorie. Ea este jucătoare profesionistă de 18 luni, însă a câştigat deja nouă turnee LPGA.

Samantha Murray (pentatlon modern) a câştigat prima etapă de Cupa Mondială a sezonului de la Sarasota (SUA).

Lizzy Yarnold (skeleton) a câştigat în luna februarie titlul de campioană europeană.

 

 

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`