Fotbalul este fără dar și poate cel mai popular și mai iubit sport din întreaga lume, fiind trăit la intensitate maximă în majoritatea regiunilor de pe glob, dar mai ales în Europa și în America de Sud.
Acest lucru a făcut ca de-a lungul timpului pe arenele de fotbal să se înregistreze asistențe record, care au depășit cu mult cifra de 100.000 de spectatori dornici să urmărească cele mai importante meciuri.
Astfel, în cadrul rândurilor ce urmează îți voi prezenta un top interesant al meciurilor de fotbal care au strâns pe stadion cel mai mare număr de spectatori din istorie, fiind vorba despre partide cu adevărat impresionante:
Finala Cupei Mondiale dintre echipele Braziliei și Uruguayului s-a disputat pe data de 16 Iulie 1950.
Brazilia avea avantajul terenului propriu și venea din postura de echipă favorită, având nevoie doar ca meciul să se termine egal pentru a câștiga Cupa Mondială (pentru că de fapt a fost vorba despre o grupă de 4 echipe pe baza căreia s-a determinat campioana mondială).
Cu toate acestea însă, Uruguayul a produs o surpriză uriașă, reușind să treacă peste presiunea terenului advers și a echipei mai în formă și să câștige cu scorul de 2-1.
În prima repriză rezultatul a fost egal, 0-0, însă din a doua repriză golurile au început să apară. Brazilia a marcat primul gol al meciului în minutul 47 prin Albino Friaca Cardoso, după care jucătorii din Uruguay au egalat în minutul 66 prin atacantul Juan Alberto Schiaffino.
Interesant este că în minutul 79 Alcides Ghiggia a marcat golul victoriei pentru echipa din Uruguay, iar Brazilia a pierdut dramatic finala Cupei Mondiale.
Meciul s-a jucat pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în fața a aproape 200.000 de spectatori, mai exact 199.854, însă din câte se pare la acest meci au fost prezente în tribune mult mai multe persoane decât cele care au plătit bilet.
Meciul dintre selecționatele Scoției și Angliei s-a disputat pe 17 Aprilie 1937 pe stadionul Hampden Park din orașul Glasgow.
Partida s-a desfășurat în cadrul British Home Championship, o competiție de fotbal unde participau cele 4 echipe naționale din cadrul Regatului Unit și anume Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda.
Toate naționalele jucau una împotriva celeilalte, iar acest meci dintre Scoția – Anglia a fost unul fără vreo însemnătate, deoarece scoțienii câștigaseră meciurile anterioare și matematic erau deja câștigătorii trofeului.
Însă recordul stabilit la acest meci a fost numărul mare de spectatori și anume 149.547 de persoane ce au văzut meciul pe stadionul Hampden Park.
Aceștia s-au bucurat de cele 4 goluri marcate în timpul partidei, Anglia fiind prima echipă ce a deschis scorul prin jucătorul Thomas Lawton, Scoția egalând prin Francis Joseph O’Donnell, după care Robert Lowe McPhail a mai înscris de 2 ori, stabilind scorul final, 3-1 pentru scoțieni.
Partida de Cupă dintre echipele Celtic și Aberdeen din data de 24 Aprilie 1937 s-a disputat tot pe celebrul stadion Hampden Park din Glasgow.
Aberdeen a deschis scorul prin atacantul Matthew Armstrong care a marcat încă din prima repriza, iar Celtic a egalat prin Johnny Crum, iar apoi Willie Buchan a stabilit scorul final de 2-1 printr-o lovitură de la 11 metri.
Pe stadion au fost nu mai puțin de 147.365 spectatori, fapt ce a dus la un record mondial stabilit datorită faptului că în tribune au fost cei mai mulți spectatori prezenți la un meci de Cupă din Europa.
Un alt record de asistență și înregistrat tot pe arena Hampden Park a fost la meciul dintre Celtic și Leeds, iar dacă vrei să pariezi pe meciurile acestor echipe o poți face acum la agenția online Superbet și poți chiar să introduci și un cod bonus valabil online la Superbet.
La această partidă din returul semifinalelor Cupei Campionilor au plătit bilet 136.505 de spectatori însa se pare că interesul a fost mult mai mare și numărul persoanelor ce au fost în tribune a depășit de fapt această cifră.
Interesant este și faptul că oaspeții de la Leeds United s-au bucurat de suportul din tribune a aproximativ 4.500 de fani, un număr impresionant.
Meciul a început rău pentru scoțieni, care s-au văzut conduși de Leeds încă din minutul 14, prin golul marcat de mijlocașul William Bremner.
Atmosfera și sprijinul celor peste 130.000 mii de fani scoțieni i-a motivat însă pe jucătorii lui Celtic să întoarcă scorul, iar după primele 6 minute din repriza secundă rezultatul era deja de 2-1 pentru scoțieni, pentru aceștia marcând John Hughes și Robert White Murdoch.
În data de 28 Aprilie 1923, pe stadionul Wembley din Londra s-a disputat finala FA Cup (Cupa Angliei) între echipele Bolton Wanderers și West Ham United.
Meciul a fost unul spectaculos și prin prisma numărului mare de spectatori, care din surse oficiale a fost nu mai puțin de 126.047.
Însă pe stadion a fost mare agitație deoarece mulți spectatori au intrat pe teren fără bilet trecând de forțele de ordine prezente, iar anumite surse neoficiale au declarat că la acest meci de fotbal în tribune au fost prezenți aproximativ 300.000 de fani.
Acest aspect este întărit și prin clipurile prezente pe internet, clipuri filmate în ziua meciului, unde se poate observa că tribunele stadionului erau arhipline de spectatori.
În afară de însemnătatea meciului de fotbal din Cupa Angliei, care a fost a 48-a finală disputată în istoria acestei competiții, tot atunci a fost inaugurat și stadionul Wembley, deci meciul a avut dublă însemnătate pentru fanii fotbalului.
Revenind la meci, Bolton Wanderers a fost echipa ce a triumfat la finalul celor 90 de minute, câștigând cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate în minutul 2 de către atacantul englez David Bone Nightingale Jack și în minutul 53 de către scoțianul John Reid Smith.
În concluzie, așa cum ai putut vedea, meciurile de fotbal cu cei mai mulți suporteri în tribune au avut loc în secolul trecut, când paza și măsurile de securitate de pe stadioane nu erau atât de aspre ca în zilele noastre, însă și în prezent întâlnim uneori meciuri la care asistă peste 100.000 de fani.