Apar zvonuri cu privire la o posibilă plecare a lui Lionel Messi de la Barcelona. Apropiaţi ai fotbalistului, precum şi mai mulţi jurnalişti din Spania au vorbit, în ultimul timp, despre o posibilă plecare a argentinianului de pe „Camp Nou”, potrivit digisport.ro.
Un jurnalist spaniol de la AS, Manuel Esteban „Manolete”, susţine că plecarea lui Messi de la Barcelona se va produce la finalul acestui sezon. În plus, acesta a anunţat că destinaţia superstarului argentinian ar fi campioana Franţei, PSG, care va achita clauza de reziliere, de 250 de milioane de euro.
Clubul francez s-ar fi pus deja de acord cu jucătorul în privinţa salariului şi a duratei contractului, iar în vară urmează să se perfecteze afacerea.
Jurnalistul precizează și că parizienii i-ar fi acceptat toate condiţiile lui Messi, lucru care l-a convins pe fotbalist să îşi dea acordul pentru transfer. Alături de Messi, PSG îi mai vrea pe Diego Simeone pe bancă şi Iker Casillas în poartă.
În condițiile în care Messi a câştigat tot ce se putea câştiga alături de FC Barcelona, sursele citate arată că lipsa de motivaţie este principalul motiv pentru care argentinianul se gândeşte să plece. Fotbalistul este de asemenea nemulțumit că clubul nu l-a ajutat deloc în problemele pe care le are cu fiscul spaniol și nici măcar n-a rezolvat problema atacurilor din presă pe această temă. Messi se simte neprotejat de FC Barcelona.
Recent, Messi a atins două recorduri istorice: a ajuns golgheterul all-time din La Liga şi golgheterul all-time din UEFA Champions League.