Veşti bune: Mihai Neşu respiră singur şi poate vorbi!

Veşti bune: Mihai Neşu respiră singur şi poate vorbi!
Foto: adevărul.ro

„Mihai Neşu poate respira singur şi poate vorbi atunci când este scos de la echipamentul ventilator, însă nu îşi simte încă picioarele şi mâinile”, a declarat medicul echipei FC Utrecht, Frank van Hellemond, citat de Mediafax

Frank van Hellemond a adăugat că atunci când fundaşul echipei olandeze este deconectat de la aparate „Mihai poate vorbi, iar comunicare e bună”.

Deşi Neşu pare că îşi revine, medicul a precizat că încă nu sunt date concrete privind ameliorarea stării sale de sănătate.

„Nu au apărut alte schimbări, Mihai nu îşi poate mişca mâinile şi picioarele. Dar el este puternic mental şi optimist cu privire la situaţia sa”, a spus Frank van Hellemond, citat de sursa precizată.

Fundaşul român a fost operat după accidentarea suferită săptămâna trecută, fractură de coloană. În urma unui duel pentru minge un coechipierul Alje Schut, s-a prăbuşit peste român, astfel cauzându-i fractura. Mihai Neşu a fost supus unei intervenţii chirurgicale ce a durat cinci ore.

Citeşte AICI declaraţiile mamei lui Mihai Neşu, care le mulţumeşte celor care l-au susţinut pe român!

Ultima oră
07:31 - Lucian Romașcanu (PSD), reacție în scandalul momentului: „Sexul ți-l dă Dumnezeu, genul ți-l alegi”
07:16 - Fenomene meteo extreme în România. ANM: „Va fi o perioadă destul de complicată”
00:20 - Explicații oficiale pe subiectul „gen” în loc de „sex” în cartea electronică de identitate. Ce spun reprezentanții Ministerului de Interne (VIDEO)
23:55 - Medicul Cristian Oancea: Comunicarea cu privire la imunizarea împotriva COVID-19, mai importantă ca restricțiile pentru persoanele nevaccinate (VIDEO)
23:49 - RISE Project: Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care organizează și supraveghează procesul electoral, capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor
23:32 - Beatrice Mahler, despre persoanele care refuză imunizarea: Teama de vaccin și efectele secundare este mai mare ca teama de boală (VIDEO)
23:17 - Ioana Constantin (PMP): Cioloș are probleme serioase cu memoria politică. Certa UDMR că nu vor alegeri locale în două tururi, ca și când în 2016 n-a scos chiar el, noaptea ca hoții, acest lucru din programul de guvernare
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină