Zile decisive pentru Simona Halep: Noi date privind audierile. Ce spun sursele TAS despre posibilele argumente ale sportivei

Zile decisive pentru Simona Halep: Noi date privind audierile. Ce spun sursele TAS despre posibilele argumente ale sportivei
Simona Halep. Foto: Hepta - Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Apelul depus de Simona Halep împotriva suspendării de patru ani primită în scandalul de dopaj va fi judecat zilele acestea, între 7 și 9 februarie, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Potrivit surselor iamsport.ro, fostul patinator din echipa SUA, acum arbitru și mediator, Jeffrey G. Benz, a fost ales din partea apărării pentru judecarea apelului la TAS. Nu este de mirare, având în vedere că avocatul Simonei este Howard Jacobs, american și el.

Cum se va derula judecarea cazului Halep la TAS

Simona Halep se confruntă cu două încălcări ale regulamentului: depistarea pozitivă cu o substanță dopantă, Roxadustat, și neregulile din pașaportul biologic.

Jeffrey G. Benz are o vastă experiență și a activat inclusiv ca mediator în paneluri de la Sport Resolutions.

Iar Howard Jacobs a reprezentat peste 200 de sportivi, iar câteva dintre numele mari au obținut micșorări ale pedepselor inițiale. Este, de exemplu, cazul Mariei Sharapova, acuzată că s-a dopat cu Medonium. Suspendarea inițială de doi ani i-a fost redusă la 15 luni.

La Tribunalul de Arbitraj Sportiv va da verdictul un panel format din trei arbitri-judecători: unul de apărare, altul de acuzate și al treilea din oficiu. Ei vor porni de la sentința care spune că Halep s-a dopat și vor stabili ce grad de vinovăție a avut.

Cum s-ar putea apăra Simona Halep la TAS

iamsport.ro a discutat cu surse din cadrul TAS despre posibilele scenarii de apărare ale lui Halep.

De exemplu, ea ar putea să arate, cu noi dovezi depuse la dosar, că suplimentul cu colagen Keto MCT a venit dintr-un lot contaminat cu Roxadustat.

Sursele TAS sunt, însă, sceptice: „Mă faci să râd. Judecarea apelului va lua în calcul ce grad de vinovăție are Simona, nu dacă s-a dopat sau nu. Deci întregul proces se va axa în jurul stabilirii gradului de vinovăție pe care-l are Halep și în ce literă a legii va putea fi încadrat acesta. Apoi se va stabili dacă cei patru ani de suspendare vor fi menținuți sau nu. Deci nu contează de unde a venit substanța, ci doar dacă Halep a luat-o cu bună știință sau nu. Oricum, din câte am înțeles, firma, fabrica nu mai există, deci e ceva nu foarte clar acolo”.

De asemenea, apărarea lui Halep ar putea da vina pe fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou. Acesta a recunoscut și public că a greșit, mișcarea fiind pusă la punct de echipa de avocați condusă de Howard Jacobs.

Însă sursele iamsport.ro din TAS au declarat că asumarea de către Mouratoglou nu o va scăpa pe Halep: „El (n.r. – Patrick Mouratoglou) a declarat și la Sport Resolutions ca echipa lui i-a recomandat Simonei acest supliment. Nici acolo nu a contat. Pentru că, o spune și regulamentul WADA (n.r. – Agenția Mondială Anti-Doping), sportivul este cel responsabil. Întotdeauna. Mai ales că Simona nici nu mai are 17-18 ani, ca să poată pleda pe ideea de ”nu am știut”. Are o experiență extrem de bogată, așa că știa exact cum merg lucrurile. În plus, există acest mare semn de întrebare. De ce nu a mai trimis, de când a schimbat antrenorul, tot ce lua la ANAD (n.r. – Agenția Română Anti-Doping), pentru verificare? A, dacă Mouratoglou își asumă că i-a dat Roxadustat fără ca ea să știe, și demonstrează asta, atunci lucrurile se schimbă radical. Dar scenariul acesta e imposibil. În rest, argumentul cu ”am avut încredere” nu merge la tribunale. Merge pentru public”.

De asemenea, Halep ar mai putea invoca faptul că doi dintre jurații Sport Resolutions și-au schimbat poziția după ce au aflat că e vorba despre ea.

Surse TAS: „Cazul a fost atât de mediatizat, încât, atunci când s-au aflat date, turnee, etc., era imposibil să nu știi despre de sportiv este vorba. Iar cei din panelul de judecată chiar nu sunt lipsiți de creier. Și, ca să fie și mai clar, eu au trecut la doar un pas mai sus în decizia lor de a spus că este vorba despre ”probabil dopaj”, nu au sărit de la ”nu s-a dopat la s-a dopat””. E un proces firesc ca, în lumina uneor noi detalii, informații, să îți modifici puțin ideile”.

Halep ar mai putea invoca și faptul că tribunalul Sport Resolutions este parțial finanțat de ITIA. Asta ar face forul britanic incapabil de a fi obiectiv, în condițiile în care ITIA era acuzarea.

Surse TAS: „Îți dai seama că, dacă era așa simplu să dovedești asta, nimeni nu mai era găsit vinovat la Sport Resolutions. S-ar fi știut că mergi la TAS, faci apel în care spui că tribunalul e susținut financiar și de ITIA, și gata, ai scăpat”.