Accident mortal în județul Constanța. O persoană a decedat, iar alte cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale

Accident mortal în județul Constanța. O persoană a decedat, iar alte cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un accident rutier grav s-a produs vineri seara, în județul Constanța, între o autoutilitară și două autoturisme. În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost transportate la spital.

Accident grav în Constanța cu șase victime

Totul s-a întâmplat la ieșire din localitatea constănțeană Mihai Viteazu.

„În această seară, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între o autoutilitară și două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de prim-ajutor, autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport victime multiple și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

La fața locului, colegii au găsit șase victime, din care două erau încarcerate, una fiind inconștientă. Celei inconștiente i s-a aplicat protocolul de resuscitare la fața locului. Din păcate, bărbatul în vârstă de 65 de ani fiind ulterior declarat decedat.

De asemenea, trei victime de sex feminin au fost transportate la spital conștiente, cooperante, iar alte două victime de sex masculin au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior refuzând transportul la spital” , a transmis Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, potrivit ctnews.ro.