Acuzații grave la un spital din Alba: Copil mort la două zile după naştere, după ce medicul a refuzat să-i facă cezariană mamei de teama COVID

Acuzații grave la un spital din Alba: Copil mort la două zile după naştere, după ce medicul a refuzat să-i facă cezariană mamei de teama COVID
Foto: Pixabay.com

Acuzații grave făcute de familia unei gravide la adresa unui medic de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Oamenii susțin că doctorul a refuzat să o opereze pe femeie, deși starea sa era gravă, de teama COVID. Din acest motiv, copilul a murit două zile mai târziu.

Familia spune că femeia de 42 de ani, din comuna Mogoș, care se afla la prima sa sarcină, a fost ţinută în izolare până la finalizarea testului COVID. Mămica s-a chinuit o noapte întreagă, fără să se intervină. În dimineaţa zilei de vineri, aceasta a fost operată, la intervenţia unui alt coleg medic, cel din urmă spunând că există pericolul ca şi mama să îşi piardă viaţa.

După naştere, copilul a fost transportat de urgenţă, cu elicopterul, la Oradea, unde a decedat pe parcursul zilei de duminică. Oamenii sunt deciși să-și facă dreptate în instanță.

„Naşterea a avut loc vineri, prin operaţie cezariană de urgenţă, nou născutul primind scorul Apgar de 2 a fost transferat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea la secţia Neonatologie, cu elicopterul, deoarece la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nu au fost locuri disponibile. Operaţia de cezariană s-a făcut de urgenţă, înainte de a primi rezultatul testului COVID, cu precauţiunile necesare. Mama este în Alba Iulia, rezultatul testului COVID fiind negativ. Femeia însărcinată a venit cu membrane rupte, a fost monitorizată pentru naştere normală, dar când starea fătului s-a agravat, s-a intervenit prin cezariană”, au declarat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţe Alba, potrivit Adevărul.

Ultima oră
21:43 - Gheorghe Pecingină: ANRE avea rolul să verifice și să supravegheze situația. E foarte important să aflăm adevărul ca pe viitor să înțeleagă toată lumea că statul român e protejat de anumite instituții (VIDEO)
21:39 - „Prințesa urbană” părăsește România. Cunoscuta autoare de cărți pentru copii se mută în Țările de Jos
21:38 - Sorin Bontea a mers pentru prima dată în Grecia la filmările Chefi fără limite de la Antena 1: Nu m-a atras niciodată (GALERIE FOTO)
21:22 - Cum a reușit Rusia să strângă rândurile-n NATO. Mircea Geoană: Frumusețea acestei alianțe e că, în clipa în care apare o provocare, ea are un reflex de a se uni (VIDEO)
21:17 - Câinele încă o așteaptă acasă pe jurnalista mexicană asasinată de mafie. Imaginile induioșătoare au împânzit internetul
21:15 - Mircea Geoană: NATO a făcut un apel și pentru retragerea trupelor rusești din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, respectiv Crimeea și Donbas. Prezența militară rusească, împotriva voinței țărilor respective (VIDEO)
21:05 - Gabriela Cristea, atacată dur de fani. Internauții au reacționat imediat și îi aduc acuzații grave prezentatoarei de la Mireasă
20:43 - Apple va transforma iPhone-urile în terminale de plată POS. Toate telefoanele cu Apple Pay vor avea funcția (VIDEO)
20:39 - Mircea Geoană: Suntem dispuși să confirmăm o realitate pe care Federația Rusă continuă să o distorsioneze. Scutul antirachetă de la Deveselu e pur defensiv și se referă la riscuri de natură balistică din Orientul Mijlociu (VIDEO)
20:35 - Mircea Geoană (NATO): Vom lua măsuri de vigilență sporită și de prezență militară inclusiv în România / O decizie e în premieră / Românii să aibă încredere în alianță (VIDEO)