Agent șef de poliție din Timiș, reținut pentru agresiune sexuală. Victima e o fată de 19 ani (VIDEO)

Agent șef de poliție din Timiș, reținut pentru agresiune sexuală. Victima e o fată de 19 ani (VIDEO)
Sursa foto simbol: Facebook / Poliția Capitalei

Un bărbat de 45 de ani, agent şef de poliţie încadrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, a fost reținut 24 de ore pentru agresiune sexuală, apoi plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Polițist acuzat de agresiune sexuală

Potrivit IPJ Timiș, pe 7 mai, polițistul ar fi pătruns în locuinţa unei tinere de 19 ani şi ar fi exercitat asupra ei acte de natură sexuală. Victima ar fi fiica unor cunoștințe.

Individul a fost reținut de polițiști pe 14 mai pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, apoi instanța a dispus arestarea sa la domiciliu pentru 30 de zile.

„Menţionăm că bărbatul este încadrat ca agent şef de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale şi principiilor profesionale”, a ținut să precizeze IPJ Timiş.