Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a hotărât, în şedinţa de luni, că municipiul Rădăuți intră în „scenariul roşu” din cauza noului coronavirus, astfel că restaurantele şi cafenelele se închid iar organizarea de spectacole şi concerte va fi interzisă pentru o perioadă de 14 zile.
Municipiul Rădăuţi are o incidenţă a cazurilor de SARS-CoV-2 de 3,22 cazuri la mia de locuitori, iar restricţiile intră în vigoare din data de 22 decembrie, ora 0:00, rămânând valabile până pe 4 ianuarie 2021, când se va reanaliza contextul epidemiologic, tansmite Prefectura Suceava, citată de Agerpres.
Astfel că, în următoarele 14 zile, este interzisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, precum şi activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.
Totodată, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 6:00 – 23:00; prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.
Mai mult, activitatea în baruri, cluburi şi discoteci nu este permisă.
De asemenea, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Amintim că, autoritățile au anunțat, luni, în raportul zilnic, că încă 2.489 de români au fost depistați pozitiv cu coronavirus, iar alți 333 au fost reconfirmați în urma retestărilor. Numărul cazurilor de SARS-CoV-2 înregistrate de la debutul epidemiei a ajuns, astfel, la 593.783.
Județul Ilfov are cea mai mare rată de infectare cu coronavirus din țară – 6,73 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. El este urmat de Municipiul București, cu 6,03, și județul Constanța, cu 4,97. Bucureștiul rămâne orașul cu cel mai mare număr de cazuri noi de infectare. Topul negativ e completat de Ilfov, Argeș și Constanța.
În ultima zi, 87 dintre pacienții COVID-19 au decedat, bilanțul victimelor ajungând la 14.481.
Este vorba despre 45 bărbați și 42 femei, pacienți internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
„Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani”, a transmis GCS.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la acest moment 11.430 de români sunt internați în spitale cu această infecție. Dintre aceștia, 1.255 au forme severe ale bolii, primind îngrijire în secțiile de Terapie Intensivă. Numărul testelor prelucrate a ajuns la 4.607.030 după ce, în ultima zi, s-au efectuat 7.116.