În ciuda măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus, zeci de persoane au participat, sâmbătă seara, în Vaslui, la o petrecere de cununie, care a avut loc într-un restaurant. Polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 14.000 de lei.
Mai exact, 25 de persoane au participat la petrecerea de cununie. Polițiștii din Vaslui, sprijiniți de jandarmi si polițiști locali, au stricat însă distracția.
În caz, organizatorul evenimentului și administratorul localului au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei fiecare. De asemenea, si cele 25 de persoane participante au fost și ele sancționate. Cumulate, amenzile au ajuns la peste 14.000 de lei, transmite vremeanoua.ro.
În weekend, la nivelul județului Vaslui, peste 320 de angajași ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei de coronavirus.
„Au fost derulate un număr de 19 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunii au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare în mijloacele de transport în comun pe timpul stării de alertă. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 212 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 225 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 950 de persoane, în total fiind aplicate 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.250 de lei. Echipele de control au depistat 189 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contraventional conform Legii nr. 55/ 2020, cu amenzi în cuantum de 22.250 lei”, a precizat Bogdan Gheorghită, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Amintim că Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat noi reguli, marți, în încercarea autorităților de a preveni și limita răspândirea epidemiei de COVID-19. Măsurile sunt propuse spre aprobare în cadrul Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă, iar acestea abordează mai multe paliere și se referă, printre altele, la interzicerea nunților și a botezurilor în toată țara, dar și la extinderea obligativității de a purta mască.
„O să parcurg unele din măsurile care au fost aprobate în seara aceasta și propuse bineînțeles spre aprobare în cadrul Hotărârii de Guvern de prelungire a stării de alertă. Măsurile care sunt menite pentru a proteja și sunt măsuri compensatorii pentru a limita răspândirea, cum ar fi portul măștilor. Acolo unde incidența este sub 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în zonele aglomerate, inclusiv în zonele pietonale, zone de așteptare. În orice zonă aglomerată, purtarea măștii va fi obligatorie. (…) Atunci când incidența depășește 3 la mie, purtarea măștii va fi obligatorie în toate spațiile deschise, deci de la ieșire de acasă, până la revenirea acasă, purtarea măștii este obligatorie”, a declarat Raed Arafat.
Șeful DSU a adăugat că teatrele, cinematografele, sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele, „acolo unde incidența este sub sau egală cu 1,5 la mie, ele vor funcționa cu capacitatea de 50%. Atunci când incidența depășește 1,5 și este până la 3 la mie, vor funcționa cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23. Atunci când incidența depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată. Aici fac paranteze pentru hoteluri – la peste 3 la mie, hotelurile vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel”.
El a mai precizat că „evenimentele private, cum ar fi nunți, botezuri, aniversări, mese festive, în spațiile deschise, precum și în spațiile închise sunt interzise pe plan național pe următoarea perioadă, până vom observa o scădere a numărului cazurilor”.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în raportul zilnic, că, în ultimele 24 de ore, 3.920 de persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus, iar 60 dintre pacienții COVID-19 au decedat. Tot în ultimele 24 de ore, 565 oameni au fost reconfirmați cu SARS-CoV-2 în urma retestărilor.
stfel, bilanțul epidemiei în România a ajuns la 180.388 de îmbolnăviri și 5.872 de victime. În acest moment, 9.984 persoane infectate sunt internate în spitale, din care 749 se află la Terapie Intensivă, cu forme grave ale bolii. 130.894 de pacienți au fost declarați vindecați. Numărul testelor a ajuns la 2.852.186, după prelucrarea a încă 19.507 în ultima zi.