Dolj: Amendă de 3.000 de lei după un miting electoral fără reguli de distanțare

Dolj: Amendă de 3.000 de lei după un miting electoral fără reguli de distanțare

Primarul comunei Calopăr dn județul Dolj a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că a organizat un miting electoral fără a ține cont de regulile de protecție menite să limiteze răspândirea noului coronavirus. Polițiștii din orașul Segarcea s-au autosesizat după ce în mediul online au apărut imagini cu întâlnirea electorală care a avut loc în spațiu deschis, dar la care ar fi participat aproximativ 200 de persoane, multe dintre ele fără a purta corect masca de protecție. Amezi au fost date și în urma unui miting similar organizat în orașul Segarcea.

Întâlniri electorale fără reguli de distanțare, în Dolj: Amendă de 3.000 de lei pentru primarul unei comune

“Poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliție Rurală Segarcea au sancţionat contravenţional conform art. 65, lit. j din Lg. 55/2020, cu amendă în valoare de 3000 lei, un bărbat de 63 ani, din comuna Calopăr, care nu a respectat interdicţiile stabilite, organizând în ziua de 22 august, o întrunire cu cetăţenii în spaţiu deschis în comuna Calopăr. De asemenea, un alt bărbat de 45 de ani, din Segarcea, care în urmă cu aproximativ o lună de zile, nu a respectat interdicţiile stabilite conform art. 5, alin. 3, lit. a din Lg. 55/2020, a fost sanţionat contravenţional pentru încălcarea aceloraşi prevederi ale Legii 55/2020. Organizarea și desfăşurarea unor întruniri, în spații deschise, constituie contravenție, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale, infracțiuni şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, potrivitvocea-olteniei.ro.

Imaginile cu mitingul electoral din localitatea Calopăr au fost publicate pe Facebook de viceprimarul comunei, membru Pro România. Acest susține că primarul social-democrat i-a obligat să participe la miting inclusiv pe angajații Primăriei.

Nu este primul caz de acest fel. O întâlnire electorală cu peste 50 de persoane, în spațiu închis, fără respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare a avut loc recent într-o comună din județul Iași. Reuniunea ar fi fost convocată chiar de actualul președinte al Consiliului Județean, președintele filialei PSD Iași, Maricel Popa, după cum acuză fostul subprefect al județului, Bogdan Abalasi, într-o postare pe Facebook.

Klaus Iohannis: În condițiile în care lucrurile merg rezonabil mai departe, eu sunt de părere că se pot organiza alegeri

Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban au precizat de mai multe ori în ultima perioadă că alegerile locale se pot organiza pe 27 septembrie, dacă nu se va înregistra o creștere alarmantă numărului infecțiilor cu noul coronavirus. Procesul de votare se va desfășura în condiții speciale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară și distanțare. Oficialii au subliniat însă că la fel de important este modul în care se va derula campania electorală. Asta pentru că cetățenii trebuie să-i cunoască pe candidați, însă mitingurile și întâlnirile cu alegătorii nu pot avea loc din cauza epidemiei de COVID-19.

”Deocamdată nu avem niciun motiv să credem că numărul de infectări crește exponențial. Dar, oricum, situația este fluidă, cum se spune, și trebuie să urmărim foarte atent evoluția. Din acest motiv, nu pot să vă spun nici eu, nici Premierul, nici ministrul Sănătății care va fi situația peste două, sau trei, sau peste cinci săptămâni. Dar cu toții sperăm că prin măsurile care s-au luat nu se extinde exponențial epidemia, ci să se reducă numărul de infectări noi zilnice, să avem posibilitatea să declarăm măsuri care fac procedura de alegeri sigură. În condițiile în care lucrurile merg rezonabil mai departe, eu sunt de părere că se pot organiza alegeri. Încă o dată, nici aceste alegeri nu vor fi ca până acum când fiecare merge, votează, nu este nicio problemă. Se va purta masca, se va sta la o distanță rezonabilă unul de altul și așa mai departe. Deci vor fi reguli speciale, dar ele pot fi uşor respectate și în acele condiții alegerile se pot organiza în relativă siguranță”, a declarat Klaus Iohannis, la conferința de presă din 19 august.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`