Hunedoara: Un bărbat de 54 de ani a căzut cu bicicleta în gol de la 9 metri / Acesta traversa un pod

Hunedoara: Un bărbat de 54 de ani a căzut cu bicicleta în gol de la 9 metri / Acesta traversa un pod
foto: captură YT

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Hunedoara a ajuns la spital cu multiple traumatisme, după ce s-a dezechilibrat și a căzut cu bicicleta de la o înălțime de 9 metri. Acesta traversa un pod, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Biciclistul, în vârstă de 54 de ani, a fost transportat de urgență la spital

Autoritățile au fost alertate de un pieton care de mergea spre casă și era la intrarea pe pod, observându-l pe biciclist cum s-a dezechilibrat și a căzut.

Bărbatul a căzut într-o zonă greu accesibilă, pompierii militari din municipiul Hunedoara intervenind de urgență pentru a-i acorda primul ajutor, potrivit Agerpres.

O întreagă echipă de salvatori susține că victima ar putea avea traumatisme la coloana vertebrală și fracturi, intervenția realizându-se la fața locului cu o saltea specială.

Bărbatul a fost dus până la o ambulanță SMURD, după fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Hunedoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`