Un incendiu a avut loc duminică dimineața, între stațiile de metrou Gorjului și Lujerului. Mai multe persoane au fost evacuate, conform Hotnews.
În urma incendiului, circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir acum. De asemenea, mai multe persoane au fost evacuate, însă nu există probleme medicale, conform Departamentului pentru Situații de Urgență.
„În urmă cu puțin timp, conductorul unei garnituri de metrou a observat un posibil incendiu în tunelul dintre cele două stații. Ca măsură de precauție, mai multe persoane au fost evacuate în siguranță, fără a exista probleme medicale”, a transmis într-un comunicat de presă Departamentul pentru Situații de Urgență, conform sursei citate.
La fața locului au intervenit ajutoarele: 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale pentru descarcerare, Grupul Special de Salvatori, 1 ambulanță SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă și Salvatorii Metrorex.
În urma verificărilor făcute, s-a constatat că incendiul s-a manifestat la izolatorul unei șine de metrou.
Incendiul a fost lichidat, iar circulația trenurilor de metrou se desfășoară pe un singur fir, în condiții de siguranță.