Un şofer în vârstă de 22 de ani a murit pe loc, iar o tânără de 35 de ani a fost transportată la spital în stare critică, după ce o maşină s-a izbit violent de un TIR pe contrasens, în oraşul Luduş, Mureș, conform Observator.
Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 8:30, pe strada Principală din cartierul Roșiori al orașului Luduș, a transmis IPJ Mureș.
Autoturismul condus de tânărul de 22 de ani, din Luduș, circula dinspre Luduș spre Sânger. El a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 28 de ani din județul Cluj.
În urma impactului, șoferul autoturismului a decedat pe loc. De asemenea, o femeie de 35 de ani, din județul Cluj, pasageră în camion, a fost grav rănită. Ea a fost preluată în stare critică de echipajele medicale și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș pentru îngrijiri de specialitate.
„La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Luduș, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și un elicopter SMURD. Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”, a transmis IPJ Mureș.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.