Un bărbat din Câmpina, județul Prahova, a înșelat două familii din Alba cu locuri de muncă în Austria. Oamenii au plătit o taxă, iar când au ajuns în Austria au aflat că joburile lor nu existau.
Suma plătită falsului intermediar nu a fost mare (300 de lei de persoană), dar cele două familii au cheltuit alți bani, degeaba, pentru deplasarea până în Austria.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au identificat un bărbat de 48 de ani, din municipiul Câmpina, județul Prahova, ca persoană bănuită de săvârșirea unor fapte de înșelăciune a căror victime au fost membrii a două familii din municipiul Sebeș.
„Din cercetări a rezultat că, în luna august a anului 2021, bărbatul, atribuindu-și o calitate falsă de angajat al unei firme de recrutare a forței de muncă, ar fi postat un anunț, pe internet, potrivit căruia intermedia contracte de muncă la o fabrică din Austria. Acesta ar fi fost contactat de două familii din municipiul Sebeș, cărora le-ar fi pretins câte 300 de lei, reprezentând contravaloarea contractelor de mediere, bani care ar fi fost plătiți prin virament.
Ulterior, cele patru persoane din municipiul Sebeș s-ar fi deplasat la fabrica din Austria, pentru a începe munca, moment în care ar fi aflat că fabrica nu a avut nicio ofertă de muncă, iar ele au fost victima unei înșelăciuni”, se precizează în comunicatul transmis de IPJ Alba, scrie Adevărul.
La revenirea în țară, persoanele înșelate au depus plângere la poliție, fiind deschis dosar penal. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bărbatului. Acesta riscă pentru fapta sa închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Dacă le plătește paguba financiară, autorul poate scăpa de răspunderea penală.