Petrecere oprită de Poliția Locală, la Târgu Jiu. Artificiile au fost cele care i-au dat de gol pe organizatori și le-au adus o amendă de 5.000 de lei

Petrecere oprită de Poliția Locală, la Târgu Jiu. Artificiile au fost cele care i-au dat de gol pe organizatori și le-au adus o amendă de 5.000 de lei
FOTO: Pixabay.com

Petrecerile s-au ținut lanț în weekendul care a trecut, în ciuda măsurilor și recomandărilor sanitare, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Artificiile au fost distracția serii într-o locuință din Târgu Jiu, unde Poliția Locală a intervenit pentru a opri o petrecere, scrie Gazeta de Sud.

O echipă de polițiști locali, aflată în timpul unei patrule a avut parte de o surpriză de proporții în cursul serii de duminică, când au descoperit o petrecere cu artificii pe strada Fagului. Jocurile pirotehnice au fost cele care i-au dat pe petrecăreți de gol, autoritățile în patrulă îndreptându-se imediat la fața locului.

„Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu, în timp ce patrulau în zona de responsabilitate, s-au autosesizat cu privire la faptul că pe strada Fagului din municipiul Târgu Jiu, se afla în desfășurare un eveniment privat. Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum de 5000 lei, atât pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R, precum și pentru încălcarea dispozițiilor legale care interzic desfășurarea de evenimente (nunți, botezuri, aniversări, etc.) în spații deschise și/sau închise, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, a precizat Poliția Locală Târgu Jiu, potrivit sursei citate mai sus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`