Prima zi de Paște a fost petrecută în diferite moduri. Bucureștenii au ales să se ducă în singurul mall deschis din București care s-a umplut imediat. Oamenii au venit fie la cumpărături, fie la masă, scrie Observator.
„În fiecare an venim aici, Crăciun, Paşti, suntem aici”. Iar preparatele tradiționale au fost înlocuite cu meniuri internaționale. „Noi am ales să mâncăm la chinezesc, mâncare chinezească. Nouă ne place mai mult mâncarea din mall”, a declarat o persoană.
Centrul comercial s-a deschis mai târziu, însă, la doar o oră de la deschidere, zona de restaurante a început să se aglomereze. Oamenii au mâncat, apoi, mulți dintre ei și-au continuat ziua plimbându-se, mergând la film sau la locurile de joacă.
„Mergem la cinema, apoi la locul de joacă. Am stat acasă, în prima parte a zilei, am ciocnit ouăle şi apoi am zis să ieşim că e frumos afară”, a declarat o persoană. „O să-mi vizitez părinţii, o să stau cu familia şi + 28:02 prietenul meu îşi întâlneşte azi pentru prima dată socrii”, a spus o altă persoană.
Astăzi, în a doua zi de Paște, centrele comerciale din Bucureşti vor reveni la programul normal şi vor deschide de la ora 10:00.