Nuntă cu mare fast într-o localitate din județul Dolj. Primarul comunei Caraula, din judeţul Dolj, Titel Păun, a fost naş al unor tineri căsătoriţi și a fost adus cu elicopterul.
Zborul a avut loc miercuri, 29 septembrie, şi zeci de localnici s-au adunat sa-l vadă pe edil la bordul aparatului de zbor.
Aparatul de zbor și-a făcut apariția în comună, după câteva minute de așteptare, iar nuntașii și sătenii s-au adunat ca la urs să vadă „minunea”.
„Mult-așteptatul și promisul elicopter ajunge la Caraula, unde are loc cea mai tare nuntă a anului. Surpriza s-a produs, așa cum am promis”, a anunțat, printr-o live primarul Titel Păun, potrivit Antena 3.
”Să nu pici, domn primar d’acolo dă sus”, i-a strigat o săteancă, mai în glumă, mai în serios.
”Ăsta să fie norocul meu, Mițo!”, a glumit naş-primarul Păun.
„Barem dacă oi pica, să pic dă-mă dreacu”, şi-a făcut edilul curaj, în costum de gală şi papion.
Despre experienţa zborului deasupra comunei, Title Păun a declarat: „Fu mișto! A fost ambiția lu’ finu’.”