Primarul Aradului, huiduit minute în şir la concertul de inaugurare a Festivalului Berii / Edilul a pronunţat greşit numele unei trupe: „Cargus”, în loc de Cargo

Primarul Aradului, huiduit minute în şir la concertul de inaugurare a Festivalului Berii / Edilul a pronunţat greşit numele unei trupe: „Cargus, în loc de Cargo
Sursa foto: Captură YouTube

Primarul Aradului, Călin Bibarţ, a urcat pe scenă pentru a rosti câteva cuvinte la concertul de inaugurare a Festivalului Berii, acolo unde Primăria Municipiului a fost partener, însă în loc de „Cargo” a spus de două ori „Cargus”, înfuriind astfel fanii trupei, relatează Antena3.ro.

Primarul Aradului, huiduit, după ce a greșit de două ori numele trupei Cargo

„Daţi-mi voie, ca în numele dumneavoastră şi al formaţiei Cargus, să urăm în această seară „La mulți ani” Filarmonicii Arad, care împlinește 75 de ani de la înființare. Și în aplauzele dumneavoastră Cargus să vă….”, au fost cuvintele primarului din Aradu.

Edilul a fost taxat imediat de oamenii prezenţi la concert pentru gafa făcută, care spuneau că este inadmisibil să confunzi o trupă consacrată cu o firmă de curierat.

Astfel, după ce a pocit numele trupei, cei prezenţi au început să strige cât au putut de tare: „Cargo!, Cargo! Cargo!“.

Ultima oră