Un bărbat a fost filmat în Constanța în timp ce se spăla pe dinți în mare, iar după ce a terminat s-a și clătit cu apa despre care se poate spune orice, numai că ar fi curată, nu.
Probabil, conform sfatului ministrului Tanczos Barna, de a face economie la apă, unul benefic, un bărbat se spală tacticos pe dinți în mare, folosindu-se, probabil, de rolul abraziv pe care îl are apa sărată, făcând astfel economie și la pasta de dinți, notează Replica. După ce s-a periat temeinic, omul s-a și clătit cu aceeași apă din mare.
Turistul care a filmat scena, a plasat video-ul pe rețelele de socializare și a lăsat și un mesaj:
„ Dă-ne drumul la apă până nu ne omoară ăsta toți peștii!”
Acum câteva zile, la Costinești, un tânăr a ales să se epileze pe malul mării, în fața celorlalâi turiști. După ce și-a terminat procesul, bărbatul a aruncat ustensila în mare.