Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de zece metri. Victima a fost transportată la spital cu un elicopter SMURD, notează news.ro.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică dimineaţa, pentru scoaterea unui bărbat căzut într-o fântână.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi elicopterul SMURD.
„La sosirea forţelor la locul intervenţiei bărbatul de aproximativ 66 ani, era conştient şi cooperant. Imediat s-a trecut la extragerea persoanei din fântâna adâncă de aproximativ zece metri cu un diametru de un metru”, a transmis ISU Dolj.
Bărbatul a fost scos şi a primit îngrijiri din partea echipajului SAJ, iar mai apoi a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spital.