Un cetățean bulgar a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 de lei, după ce a anunțat, prin apel la 112 că în Vama Giurgiu s-ar fi aflat o bombă, scrie Agerpres.
„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un cetăţean bulgar cu privire la faptul ca în Vama Giurgiu este o bombă. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care a fost identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 50 de ani, conducătorul unui autocamion care se afla pe sensul de ieşire din România”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.
În urma verificărilor de la fața locului, s-a sesizat faptul că amenințarea cu bomba nu s-a confirmat, motiv pentru care bulgarul a fost sancționat contravenționat conform OUG 34/2008, cu o amendă în valoare de 4.000 de lei.