Eveniment - 12 dec, 23:51
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, într-un bloc din Constanța. Mai multe apartamente de la etajele trei şi patru au fost cuprinse de făcări.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD, precum și o autospecială de transport victime multiple.
16 persoane au fost evacuate, dintre care 12 adulţi şi patru copii, dar şi trei animale de companie, potrivit antena3.ro.
Nu sunt persoane rănite în incendiu, ci doar oameni care au nevoie de sprijin.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul.