Un bărbat din Piatra Neamț, angajat ca măcelar, s-a ales cu dosar penal, după ce și-a amenințat șefa cu securea.
Conflictul a avut loc joi, 23 martie, în piața Sfântul Gheorghe, cea mai mare piață agroalimentară din municipiu.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani și-a amenințat șefa cu securea, chiar în prezența trecătorilor. Acesta ar fi avut o criză de nervi pentru că nu și-a mai primit salariul de foarte mult timp.
Conflictul a fost încheiat de un echipaj al Poliției Locale aflat în zona pieței. Nemțeanul agresiv a fost reținut și dus la sediu, pentru audieri, apoi a fost predat cadrelor de la Poliția Municipiului Piatra Neamț, unde i-a fost întocmit un dosar penal, pentru amenințare.
„Bărbatul (A.F., în vârstă de 34 de ani), şi-a ameninţat fosta patroană că o va agresa fizic cu un instrument folosit la tăierea oaselor de origine animală şi tranşarea cărnii (bardă), motivat de faptul că nu şi-a primit salariul după o perioadă îndelungată de muncă. Poliţiştii locali l-au depistat pe agresor în zona pieţei”, a transmis Poliția Locală, potrivit antena3.ro.