Un pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Jiu s-a spânzurat, în timp ce conducerea susține că era „sedat și monitorizat”

Un pacient de la Spitalul de Psihiatrie din Târgu Jiu s-a spânzurat, în timp ce conducerea susține că era „sedat și monitorizat”

Un bărbat în vârstă de 35 de ani s-a spânzurat în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, în timp ce conducerea susţine că totul s-a întâmplat “într-un moment de neatenție” și că bărbatul ar fi fost, de fapt, “sedat și monitorizat”, potrivit Pandurul.

Incidentul a avut loc luni după-amiaza, în jurul orei 17:30, la doar două ore de când pacientul fusese adus la spital.

Potrivit unui comunicat al IPJ, bărbatul s-ar fi spânzurat după ce și-a legat cureaua de gratiile de la geam.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu susţine că totul s-ar fi petrecut atunci când “personalul de gardă se ocupa de unul dintre pacienții aduși într-o stare mai gravă, iar bărbatul a profitat de neatenția lor de scurtă durată”.

“Pacientul era cunoscut secției de Psihiatrie, având numeroase prezentări în antecedente datorate abuzului de alcool, manifestând de fiecare dată agitație psihomotorie și agresivitate verbală față de personal, dar niciodată tendințe suicidale”, se arată comunicatul SJU Târgu Jiu.

În urma celor întâmplate, două anchete sunt în plină desfăşurare: una în spital, iar cealaltă la Poliţie.

Doctorul Alexandru Nițu, directorul medical de la SJU Târgu Jiu a ezitat să răspundă când a fost întrebat de modul în care s-a sinucis și cum de avea curea, obiect menționat de Poliție, invocând că de acest aspect se va ocupa ancheta oamenilor legii și la emisiune e posibil să se uite și persoane sensibile.

Ultima oră
22:20 - A treia extragere la Loteria Vaccinării. Au fost anunțați câștigătorii premiilor din această săptămână
22:11 - Radu Țincu: Autoritățile europene, îngrijorate de riscul ca pandemia să evolueze din România și în Europa. Țara noastră riscă să genereze o nouă variantă virală. OMS va propune restricții (VIDEO)
21:44 - Radu Țincu: E vaccinată 47% din populația lumii și nu s-a întâmplat nimic cu nimeni / Când un medic spune că vaccinarea nu e soluția, deși a fost aprobată de toate forurile internaționale, trebuie își piardă calitatea de medic (VIDEO)
21:25 - Daniel Coriu: Am ajuns la o situație dramatică prin nevaccinare, dar și din cauza unor medici iresponsabili care au transmis mesaje greșite / Am propus încă din iulie la Ministerul Sănătății certificatul verde pentru medici (VIDEO)
21:03 - Președintele Colegiului Medicilor: OMS trimite o delegație în România să înțeleagă ce se întâmplă. Nu mai putem face față cazurilor noi și avem un număr enorm de decese evitabile
20:40 - Guvernul Dacian Cioloș și-a stabilit componența. Cum arată lista de miniștri cu care va merge USR în Parlament
20:36 - Dezastru în sudul Indiei din cauza inundațiilor: Zeci de persoane au murit sau sunt date dispărute, iar viiturile și alunecările de teren au devastat comunitățile din regiune (VIDEO)
20:06 - O scriitoare spaniolă de succes era de fapt… trei bărbați. Aceștia au ieșit din anonimat după ce au câștigat un premiu literar de un milion de euro
19:37 - 41.566 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 22.629 cu prima doză. România ar putea trece luni de 6 milioane de persoane vaccinate cu măcar o doză
19:20 - Ea este concurenta căreia Carla`s Dreams i-a promis 100.000 de euro!