Un pădurar a fost bătut de ciobanii de la o stână / Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă

Un pădurar a fost bătut de ciobanii de la o stână / Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă
foto: captură YT

Un pădurar din Păunești a fost găsit în stare de inconștiență în extravilanul localității. Bărbatul a ajuns la spital marți, 30 mai, după ce ar fi fost bătut de ciobanii de la o stână, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.

Pădurarul a fost găsit în stare de inconștiență, după ce a fost bătut de ciobanii de la o stână

„Astăzi, 30.05.2023, ora 16,42, poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că în extravilanul comunei Păuneşti a fost găsit un bărbat, din aceeaşi localitate, în vârstă de 63 de ani, care prezenta urme de violenţă la nivelul capului. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă în stare de inconştienţă şi transportat la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a transmis IPJ Vrancea, potrivit Agerpres.

Persoanele bănuite de această faptă sunt audiate și cercetate pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Starea de sănătate a pădurarului ar fi gravă, el fiind transferat de la Spitalul municipal Adjud la Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Bacău.

Întreg conflictul ar fi pornit de la faptul că pădurarul le-a cerut ciobanilor să își lege câinii pe care îi aveau la stână. În trecut, autoritățile au mai fost sesizate de localnici cu privire la faptul că ciobanii își lasă câinii liberi punând în pericol siguranța oamenilor.

„Stâna se află la circa şase kilometri de sat. Cei doi ciobani au un număr mare de oi pe care le pasc pe terenul oamenilor din sat. Populaţia e îmbătrânită şi nu mai coseşte nimeni, iar ei profită de această situaţie şi pasc oile pe terenurile oamenilor aflate în apropierea izlazului pe care l-au închiriat. Ei sunt iubitori de câini, au mai mulţi câini de rasă. Le-am mai transmis şi noi în mai multe rânduri să îşi lege câinii, a venit şi Poliţia Animalelor şi i-a amendat. Nu ştiu de la ce s-au luat, ce au avut cu pădurarul. Era un băiat foarte bun. Am auzit că pădurarul e în stare destul de gravă, înţeleg că ar fi fost transferat la un spital de neurochirurgie din alt judeţ”, a spus primarul comunei Păuneşti, Gheorghe Popa, potrivit sursei citate.