Un polițist și-a agresat iubita, în vârstă de 18 ani, în repetate rânduri. Cum au acționat autoritățile

Un polițist și-a agresat iubita, în vârstă de 18 ani, în repetate rânduri. Cum au acționat autoritățile
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Un polițist, în vârstă de 22 de ani, este protagonistul unei anchete interne. Iubita lui, o tânără de 18 ani, a depus plângere împotriva lui, spunând că ar fi fost bătută în repetate rânduri.

Incidentul s-a petrecut în Sovata, județul Mureș, unde tânărul om al legii lucra de un an. Relația dintre el și fata agresată dura cam tot de atâta timp, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată în ultimele două luni.

Cum au acționat oamenii legii

Potrivit informațiilor, relația dintre polițist și fată era una serioasă. Părinții, atât ai fetei, cât și ai băiatului îi cunoșteau și pe el și pe ea. Deși situația decursese normal, de la începutul anului și până în luna iulie, ei bine, situația s-a schimbat.

Fata a povestit că a fost bruscată, agresată și jignită de mai multe ori. Ceea ce a umplut paharul a fost faptul că timp de trei zile băiatul a bătut-o, iar ea, până la urmă și-a luat inima în dinți și le-a povestit părinților chinul prin care trece.

Cei doi adulți n-au stat pe gânduri și au mers la poliție. Acum, tânărul este anchetat pentru violență în familie, potrivit observator news. Pe numele fetei a fost emis un ordin de restricție, valabil pe o perioadă de cinci zile, însă ea a refuzat montarea unei brățări electronice pentru monitorizarea bărbatului, în această perioadă.

De asemenea, o anchetă internă a fost deschisă de Inspectoratul Județean de Poliție, privind comportamentul polițistului.