Nelu Tătaru: Al doilea val al epidemiei de coronavirus ar putea avea loc după 15 octombrie / Și asimptomaticii pot transmite virusul / Majoritatea victimelor aveau comorbidități (VIDEO)

Nelu Tătaru: Al doilea val al epidemiei de coronavirus ar putea avea loc după 15 octombrie / Și asimptomaticii pot transmite virusul / Majoritatea victimelor aveau comorbidități (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății a declarat, pentru B1 TV, că este posibil ca al doilea val de infectări cu coronavirus să aibă loc după 15 octombrie, odată cu răcirea vremii. Studiul de seroprevalență, ce va fi efectuat în vară la nivelul întregii țări, va arăta gradul de imunizare a populației. Nelu Tătaru a mai susținut că și persoanele infectate cu COVID-19, dar care nu au simptome, pot răspândi virusul. Ministrul a mai afirmat, totodată, că majoritatea victimelor epidemiei aveau afecțiuni preexistente.

Ministrul Sănătății susține că al doilea val al epidemiei de coronavirus ar putea avea loc după 15 octombrie

Nelu Tătaru a declarat, pentru B1 TV, că, potrivit evaluărilor, un al doilea val de infectări cu SARS-CoV-2 s-ar putea produce după 15 octombrie. Acesta a mai precizat că studiul de seroprevalență, ce se va desfășura în perioada iunie – septembrie la nivel național, va arăta gradul de imunizare a populației și ar putea previziona amploarea celui de-al doilea val al epidemiei.

„Dacă e să ne luăm după niște evaluări, ne gândim după 15 octombrie, odată cu răcirea vremii, să apară. Studiul de seroprevalență pe care îl facem în această vară ne va arăta și rata de imunizare a populației și poate previziona și un viitor val și amploarea acestuia”, a declarat ministrul Nelu Tătaru, pentru B1 TV.

Despre acest subiect au vorbit, pentru B1.RO, și profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și președintele Societății Române de Microbiologie, medicul Virgil Musta, şef de Secţie la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș”.

Nelu Tătaru: Și persoanele asimptomatice pot transmite virusul

Ministrul Nelu Tătaru a mai declarat apoi că manifestarea bolii ține de foare mulți factori.

„Ține de organismul în care se produce acesta, comorbiditățile, imunitatea scăzută, organisme subnutrite. Ține foarte mult de contexul în care apare, de comunitatea în care ne aflăm ca transmitere accentuată. Ține foarte mult de momentul în care îl depistăm ca infecție, ca patologie. Avem foarte multe forme asimptomatice sau cu simptome ușoare, pe care le putem identifica sau nu. Ei sunt transmițătorii liberi, chiar dacă se spune că nu sunt la fel de puternic transmițători ca cei care au simptome, care tușesc, care strănută. Inclusiv vorbirea este un fenomen de aerosolizare. Existența unui purtător sănătos într-un context, de exemplu căminele de bătrâni, cei instituționalizați neuropsihic sau spitalele, atunci vom avea o transmitere”, a explicat acesta, pentru B1 TV.

Ministrul a mai precizat că este posibil ca o persoană infectată cu coronavirus, dar asimptomatică să transmită virusul chiar foarte puternic.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tătaru: Majoritatea persoanelor decedate după infectarea cu COVID-19 aveau o patologie preexistentă

Ministrul Sănătății a mai afirmat că majoritatea victimelor epidemiei erau persoane cu comorbidități.

„Cercetătorii arătau că, spre deosebire de virusul gripal, care se multiplică în plămâni, aici avem multiplicare în căile aeriene superioare. De aceea aerosolizarea e și cea care produce diseminarea virusului. Orice patologie preexistentă e un teren care așteaptă o suprainfecție. Decesele pe care le-am avut, majoritatea sunt la cei cu comorbidități. Acestea, ajutate de o infecție virală care dă o insuficiență respiratorie, pot grăbi un deces”, a mai explicat ministru liberal.

Tătaru a mai declarat, pentru B1 TV, că numărul cazurilor nou raportate de coronavirus e în continuare mic în România și, dacă acest trend va fi menținut și lucrurile nu vor scăpa de sub control, atunci autoritățile vor lua în calcul un nou set de măsuri de relaxare, la mijlocul lunii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Visele sunt experiențele noastre astrale cele mai directe. Singura problemă cu ele e interpretarea (VIDEO)
23:47 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre conexiunile cu lumile astrale. „Primii ani de viață îi petrecem mai mult la nivel astral decât în plan fizic” (VIDEO)
23:10 - Adda, strictă când vine vorba de sănătate: „Dezinfectez tot de 100 de ori! Când dau mâna cu o persoană, merg și mă spăl după”
22:39 - Instituțiile statului român, în slujba plagiatorilor. Mecanismele prin care Nicolae Ciucă a fost salvat de Ministerul Educației, CCR și Parchetul General în scandalul plagiatului. Emilia Șercan: În PNL subiectul clar deranjează (VIDEO)
21:34 - Nicușor Halici, prefectul din Vrancea: În județ trebuia să fie cod roșu / Firmele contractate pentru deszăpezire nu și-au făcut deloc treaba. Decretarea stării de alertă ne ajută / Nu avem localități izolate (VIDEO)
20:48 - Anda Adam, ieșire nervoasă după ce a fost criticată pentru că folosește filtre de înfrumusețare: „Mai lăsați-mă, că m-ați zăpăcit!”
20:27 - Andi Vasluianu, ironii la adresa spectatorilor cărora le sună telefonul la teatru: „Vă rog, răspundeți, așteptăm”
19:59 - Maramureș: Ucrainean, bătut și răpit după ce a fost confundat. El nu vrea să depună plângere
19:36 - Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Cehia. El e pro-UE și pro-NATO și susține ajutorul militar pentru Ucraina
19:08 - IGSU: 10 drumuri naţionale şi 37 judeţene sunt blocate din cauza zăpezii / Intervenţii în 60 de localităţi din 16 judeţe şi în Bucureşti