Șoferițade 56 de anicare a provocat accidentul din București în urma căruia două fetițeși-au pierdut viațaa fost audiată trei ore. Femeia a susținut că a pierdutcontrolul volanului din cauză că nu conducea prea des și a încurcat pedalele, informează Digi 24.
Potrivit Digi 24, eaa fost lăsată să plece, fără să fie luată nicio măsură preventivă.
Anchetatorii au considerat că nu este oportun să fie luată vreo măsură preventivă împotriva ei, pentru că era rănită, după ce a fost lovită de către martori ai accidentului, a declarat duminică, pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, Rodica Nițescu.
„Nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva ei. Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri”, a afirmat procurorul Rodica Nițescu.
Aceasta mai spune că femeia a mers singură la audieri după ce a primit îngrijiri medicale la spital și nu le-a putut explica anchetatorilor ce anume s-a întâmplat de a pierdut controlul volanului. Ea ar urma să fie reaudiată cel târziu luni, a adăugat procurorul.
Femeia a fost audiată la sediul Brigăzii Rutiere.
De asemenea, acesteiai-au fost prelevate probe biologice, urmând să stabilească dacă a consumat alcool. Femeia este cercetată pentru ucidere din culpă.
Reamintim că accidentul a avut loc sâmbătă seară, în Capitală, când o femeie a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un stâlp.
În urma impactului, mașina a fost proiectată în gardul unei case și a lovit doi copii care se aflau pe trotuar, a anunțat Brigada Rutieră.
Cele două copile au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, la spitalul Floreasca, respectiv la Spitalul Grigore Alexandrescu,însă medicii nu le-au putut salva.
Polițiștii careau vizionat imaginile de pe camerele video spun că mașina a venit cu viteză foarte mare.o femeie a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un stâlp.
După accident, șoferița de 56 de ani și pasagerul au fost transportați la spitalul Pantelimon. Ei susțin că au fost loviți de martorii care au asistat la tragedie.