Cercetătorii Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip S. Thorne au câştigat Premiul Nobel pentru Fizică pe 2017 pentru "contribuţia lor decisivă la realizarea detectorului LIGO şi în observarea valurilor gravitaţionale", a anunţat Comitetul Nobel, reunit marţi, la sediul Institutului Karolinska din Stockholm, anunță The Guardian.
Pe 14 septembrie 2015, undele gravitaţionale ale universului au fost observate pentru prima dată. Acestea, care au fost prezise de Albert Einstein în urmă cu 100 de ani, au provenit dintr-o coliziune a două găuri negre îndepărtate, aflate la 1,3 miliarde de ani lumină. Fiind detectate cu ajutorul LIGO din Statele Unite.
Semnalul a fost extrem de slab atunci când a ajuns pe Pământ, dar promitea deja o revoluţie în astrofizică. Undele gravitaţionale sunt un nou mod de a observa cele mai violente evenimente în spaţiu şi testează limitele cunoaşterii noastre.
LIGO, sauLaser Interferometer Gravitational-Wave Observatory, este un proiect de colaborare care implică peste 1.000 de cercetători din mai mult de 20 de ţări.
![]()
Pionierii Rainer Weiss şi Kip S. Thorne, împreună cu Barry C. Barish, savantul care a condus proiectul şi la dus la realizare, au făcut ca patru decenii de eforturi de cercetare ale LIGO să ducă la prima observare a undelor gravitaţionale.
Rainer Weiss, născut la data de 29 septembrie 1932, este un fizician american de naţionalitate germană şi profesor de fizică de la MIT. Este cunoscut şi pentru inventarea tehnicii laserului interferometric.
Barry C. Barish, născut pe 27 ianuarie 1936, este fizician şi profesor de fizică laCalifornia Institute of Technology. Este expert în unde gravitaţionale.
Kip S. Thorne, născut la data de 1 iunie 1940, este fizician şi profesor de fizică teoretică laCalifornia Institute of Technologyşi este expert în implicaţiile astrofizice ale teoriei relativităţii a lui Einstein.
Iată prima înregistrare făcută de detectorul Ligo care surprinde revărsarea undelor gravitaționale din două găuri negre ce se ciocnesc una de cealaltă.
Nobelul pentru Fizică adjudecat de doi americani și un neamț care au studiat undele gravitaționale
#DIRECT_ONE_9pngbc#