PSD își lansează programul de guvernare la Romexpo. Marcel Ciolacu: „Îl vom explica românilor în această lună de campanie electorală”

PSD își lansează programul de guvernare la Romexpo. Marcel Ciolacu: „Îl vom explica românilor în această lună de campanie electorală”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Programul de guvernare al Partidului Social Democrat va fi lansat în cursul zilei de marți, la Romexpo. Tot astăzi, ar urma să fie prezentată și „oasatura echipei guvernamentale”, așa cum a declarat vicepreședintele PSD, Mihai Tudose. Un nume de candidat pentru funcția de premier nu a fost încă anunțat de către social – democrați.

PSD lansează programul de guvernare

„Mâine (marţi – n.r.) lansăm, la Romexpo, programul de guvernare şi o echipă care e scheletul, cumva, osatura echipei guvernamentale. (…) Suntem pregătiţi să guvernăm după 7 decembrie. Suntem pregătiţi şi astăzi, dar sunt unii care ocupă locul”, a precizat Mihai Tudose, în cursul zilei de luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, potrivit Agerpres.

Totodată, el a susținut că nu știe dacă astăzi va fi anunțat și un candidat pentru funcția de premier din partea social – democraților. „Soluţii avem. Ştim ce avem de făcut din a doua zi. Aşteptăm votul. Dacă românii ne trimit la guvernare, ne acordă încrederea, avem cel puţin 5 soluţii pentru prim-ministru”, a precizat el.

Alexandru Rafila, varianta pentru ministrul al Sănătății

Profesorul Alexandru Rafila, candidat din partea PSD la alegerile parlamentare din 6 decembrie și reprezentantul României la OMS ar urma să preia portofoliul de ministru al Sănătății dacă scoial – democrații vor forma un Guvern.

„Categoric, cu domnul Rafila o să mergem la Sănătate, vă pot da un nume foarte clar. Și dacă îl vom hotărî și pe domnul profesor Azamfirei Leonard, am merge cu dânsul ministru al educației, categoric”, a declarat Ciolacu, săptămână trecută. Totodată, rectorul UMF Tg. Mureș este una dintre variantele luate în calcul pentru funcția de ministru al Educației.

Social – democrații, pregătiți pentru guvernare

Marcel Ciolacu a explicat, în platoul B1 TV, faptul că românii sunt cei care vor decide următoarea componență a Guvernului și s-a arătat încrezător cu privire la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Noi ne pregătim programul de guvernare, îl vom explica românilor în această lună de campanie electorală. Dacă câștigăm alegerile – și eu, din ce în ce, cred că vom câștiga, Partidul Social Democrat va fi pe primul loc la aceste alegeri – și vom respecta Constituția, în acel moment Partidul Social Democrat, în funcție de scorurile electorale din Parlament și cine o să intre în Parlament, o să prezentăm acest program de guvernare și vedem dacă vom creiona o majoritate. E un lucru democratic, clar, nu trebuie să ne antepronunțăm. Suntem în plină campanie electorală și normal că toată lumea își capitalizează și încearcă să își țină votanții lor”, a explicat Marcel Ciolacu.

Ultima oră
16:04 - Stadiul lucrărilor de reabilitare la Hotelul Concordia, locul unde s-a pecetluit Unirea Principatelor: Clădirea îşi va recăpăta farmecul de altădată, după ce a ajuns o ruină
15:59 - Valeriu Gheorghiţă: Protecţia după doza booster crește cu 60% faţă de infecţia cu Omicron și cu 90% faţă de cazurile severe și deces (VIDEO)
15:46 - O mare victorie: Indexarea alocațiilor pentru copii în Austria încalcă legea UE!
15:23 - Marcel Ciolacu: Evaluarea miniștrilor, dacă dorim să trăim într-o țară normală, o face primul-ministru. Eu cred că România are nevoie de această coaliție (VIDEO)
15:21 - Acuzații grave, aduse la adresa lui Cătălin Zmărăndescu. Cum ar fi încălcat regulamentul de la Survivor România 2022
15:17 - Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu ambasadoarea Franței: I-am transmis să facem din aderarea României la spațiul Schengen o prioritate în mandatul președinției franceze a Consiliului UE
15:11 - Motivul incredibil pentru care Jason Momoa și Lisa Bonet se despart după 16 ani. Totul a pornit de la vaccin
14:56 - Judecătorii australieni au motivat decizia de expulzare a lui Novak Djokovic. Argumentele lor
14:42 - Simona Halep, calificată în turul al treilea de la Australian Open după o adevărată demonstrație de forță. Finalista ediției din 2018 a cedat doar două ghemuri în partida cu Haddad Maia
14:42 - Florin Cîțu, semnal de alarmă în PNL. Liberalul, îngrijorat că Ministerul Finanțelor se împrumută la dobânzi foarte mari, iar investitorii își pierd încrederea în Guvern (surse)