Consiliul Concurenţei a dat anul trecut amenzi în valoare de 40 de milioane de euro, dublu faţă de anul 2013, a declarat preşedintele instituţiuei, Bogdan Chiriţoiu.
Cea mai mare sancțiune aplicată anul trecut pentru practici neconcurenţiale a fost dată lanţurilor de magazine alimentare, însă a existat şi o „amendă substanţială” acordată unor companii de publicitate.
„În 2014, am dat amenzi de peste 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013, când au fost de aproximativ 20 de milioane de euro. Cea mai mare a fost cea legată de lanţurile de magazine care comercializau alimente, şi, în afară de asta, a mai fost o amendă substanţială împotriva agenţiilor de publicitate. Una mare, tot de trei milioane de euro, a fost împotriva unor companii care s-au înţeles pentru trucarea unor licitaţii la Romgaz”, a spus Chiriţoiu, citat de Mediafax.
Întrebat câte din aceste sancţiuni au fost contestate, Chiriţoiu a răspuns că de obicei, toate sunt contestate.