Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, a precizat că prevederile din Legea consumatorului vulnerabil se vor aplica de la 1 noiembrie. Actul normativ, spune el, va oferi un ajutor esențial pentru peste 500.000 de gospodării din România.
Legea a fost adoptată marți de Camera Deputaților, în rol decizional, cu 281 de voturi „pentru” și o singură abținere, și merge către promulgare la președintele Klaus Iohannis.
„Tocmai am adoptat în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, Legea consumatorului vulnerabil. Urmează promulgarea acestui act normativ care va oferi un ajutor esențial pentru peste 500.000 de gospodării din România. Prevederile acestei legi se vor aplica de la 1 noiembrie, astfel încât cei care au nevoie de acest sprijin în perioada sezonului rece, pentru încălzire, să poată beneficia de această măsură”, a scris Ludovic Orban, marți seară, pe Facebook.
Ludovic Orban a explicat că „în funcție de veniturile persoanelor va fi acordată o compensare financiară, care să țină cont de tipul de încălzire folosit pentru fiecare gospodărie în parte”.
„Această lege a fost o prioritate pentru Partidul Național Liberal, încă din perioada guvernării pe care am condus-o când am solicitat pregătirea acestui mecanism necesar pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili în fața unei eventuale creșteri de prețuri la energie”, a adăugat liderul liberalilor.