După atentatul terorist din 7 ianuarie asupra sediului publicației franceze de satiră Charlie Hebdo, aceasta a ajuns o marcă îmbogățită din tragedie, iar angajații se ceartă pe banii câștigați, scrie The Telegraph.
Publicaţia satirică, aflată la un moment dat în pragul falimentului, acum vinde milioane de exemplare. Prin urmare, mulţi dintre jurnalişti au început să solicite ca revista să devină un fel de cooperativă, pentru a avea fiecare ceva de spus în deciziile privind banii câştigaţi.
„Nici nu se pune problema“ a răspuns Laurent Sourisseau, unul dintre cei doi acţionari rămaşi în viaţă după atac.
După ce şi-au îngropat colegii ucişi în atacul terorist şi după ce s-au reîntors la muncă, mulţi dintre membrii redacţiei au început să facă presiuni asupra proprietarilor pentru a renunţa la acţiuni şi a da publicaţia pe mâna tuturor angajaţilor.
„Nu cred că o cooperativă este cel mai bun mod de a conduce un ziar. Banii îi înnebunesc pe oameni“, a declarat şi Gérard Biard, redactorul-şef adjunct.
Comparativ cu „numărul supravieţuitorilor“ al publicaţiei, care a fost lansat pe 14 ianuarie, într-un tiraj de 8 milioane de exemplare, un record pentru media franceză, noul număr al revistei (cel de-al 1.179-lea) a apărut miercuri la chioşcurile de presă din Franţa într-un tiraj mult mai scăzut, de 2,5 milioane de exemplare
Cifra de 2,5 milioane de exemplare pentru un număr al Charlie Hebdo rămâne totuşi foarte importantă, având în vedere că înainte de atacul terorist produs asupra redacţiei, această publicaţie avea un tiraj mediu de aproximativ 50.000 de copii.
Pe prima pagină a noului număr al săptămânalului apar caricaturizaţi, pe un fond roşu, preşedintele partidului extremist francez Frontul Naţional, Marine Le Pen, fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, dar şi papa şi un extremist islamic, cu un Kalashnikov ţinut între dinţi. Aceştia urmăresc un căţel care ţine între dinţi un exemplar al Charlie Hebdo.