Știri Locale
Trei sute de elevi au fost evacuaţi, miercuri după-amiază, de la o şcoală din Medgidia, după ce a izbucnit un incendiu la un panou electric.
Potrivit ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu la şcoala Lucian Grigorescu din Medgidia.
La fața locului s-a intervenit cu trei ASAS ( autospeciale cu apă şi spumă ) și o autoscară. 300 de elevi şi 20 de cadre didactice şi personal auxiliar au fost evacuaţi.
Din fericire, pompierii au reușit să stingă rapid incendiul și nu au existat victime.