România, dată în judecată la Washington de unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria

România, dată în judecată la Washington de unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria
Sursa FOTO: Pixabay.com

Statul român a fost reclamat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington de grupul austriac Kelag, unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria.

În cererea de arbitraj, reprezentanţi ai pârâtului figurează premierul demis şi interimar Florin Cîţu şi Secretariatul General al Guvernului (SGG).

România, reclamată de unul dintre cele mai importante holdonguri energetice

România este acuzată de încălcarea aşa-numitului Tratat privind Carta Energiei (TCE), un acord internaţional încheiat în 1994 de statele din Europa şi de fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaţionale în domeniul energiei şi care conţine şi prevederi privind protecţia investiţiilor străine în sectorul energetic.

Grupul austriac controlează şi operează în România parcurile eoliene Mihai Viteazu 1 (13,8 MW), Dudeşti (8 MW) şi Pogoanele (8 MW).

Potrivit spotmedia.ro, celelalte procese au fost iniţiate de mai mulţi dezvoltattori de parcuri fotovoltaice – LSG Building Solutions GmbH (Austria), Pressburg UK GmbH (Germania), Green Source Consulting GmbH (Austria), Solluce Romania 1 BV (Olanda), Risen Energy Solar Project GmbH (Germania), Core Value Investments GmbH & Co KG Gamma (Germania), Core Value Capital GmbH (Austria), SC LJG Green Source Energy Beta SRL (România), Anina Pro Invest Ltd (Cipru) şi Giust Ltd (Cipru) – de EP Wind Project (Rom) Six Ltd. care controlează în România firma EP Wind Project (Rom) Six SA, operatorul parcului eolian Chirnogeni, precum şi de 44 de investitori străini în proiecte locale de producţie de energie fotovoltaică, persoane fizice şi juridice, majoritatea din Italia, printre care şi o firmă ce controla indirect o parte din cel mai mare parc fotovoltaic din România, cel de la Livada, din judeţul Satu Mare, cu putere instalată de 56 MW.