Petrică Mîțu Stoian a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui, Carmen Mihaela. Cei doi au fost căsătoriți timp de 16 ani, însă relația lor s-a încheiat în 2012. Împreună, interpretul de muzică populară și fosta soție nu au avut copii. Motivul pentru care artistul nu și-a dorit copii a fost dezvăluit chiar de el, în urmă cu mai mulți ani.
Chiar dacă nu a avut proprii lui copii, interpretul de muzică populară a avut un băit de suflet, pe Andrei Gabriel Matei, un tânăr cântăreț de muzică populară de al cărui drum în muzică s-a preocupat personal.
Petrică Mîțu Stoian recunoștea că nici nu își dorea, în mod special, un copil. Interpretul de muzică populară nu avea regrete pentru că el și fosta soție nu au reușit să întemeieze o familie completă.
Regretatul interpret de muzică populară spune că a discutat, cândva, cu fosta lui soție și au convenit că „este mai bine așa”.
„Sincer, nu cred că un copil ar fi schimbat ceva. Mie nu mi-au plăcut niciodată copiii! Am avut odată o discuție cu soția mea și am ajuns la concluzia că e mai bine așa, că nu trebuie să-și strice corpul. Eu le-am cam făcut pe toate.
Dar daca s-a întâmplat sa n-am un urmaș, ca asta este, nu sunt singurul (…) Am destui nepoți care sunt aproape de mine. Cine e aproape de mine, ma iubește si ma respecta, are toată dragostea mea”, declara interpretul de muzică populară în trecut, potrivit Kanal D.
Deși a avut un mariaj de 16 ani alături de Carmen Mihaela, cei doi nu au avut copii. În 2012, artistul și soția lui au divorțat, dar au rămas în relații foarte bune.
Petrică Mîțu Stoian l-a întâlnit pe Alin Gabriel Matei la un concurs de talente, pe vreme când tânărul se afla la o vârstă foarte fragedă.
Din acel moment, regretatul interpret de muzică populară s-a asigurat că îi va oferi sprijinul și tot ceea ce are nevoie pentru a face carieră în muzică. El a dorit să-l învețe câte ceva despre domeniul pe care l-a ales și l-a încurajat întotdeauna să-și urmeze visul.
Petrică Mîțu Stoian urmează să fie înmormântat miercuri, la Cimitirul Ungureni din Craiova. În prezent, trupul neînsuflețit al celebrului artist a fost depus la sediul Ansamblului Maria Tănase din Craiova.
Foștii colegi l-au întâmpinat cu aplauze pe regretatul interpret, iar priveghiul va dura până miercuri, atunci când Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat.