Vaccinarea anti-COVID-19 a devenit obligatorie în Italia pentru persoanele care au vârste de peste 50 de ani. Legea este valabilă și pentru rezidenții străini, deci inclusiv pentru românii de acolo care au peste această vârstă.
Legea privind vaccinarea anticoronavirus obligatorie a persoanelor peste 50 de ani, inclusiv a rezidenților străini, a intrat sâmbătă în vigoare și e valabilă până pe 15 iunie, informează presa locală.
Cei care nu s-au imunizat până acum au primit termen până a sfârșitul lunii să o facă. De la 1 februarie, toți cei care nu sunt vaccinaţi sau care nu au făcut doza de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendați cu 100 de euro.
De asemenea, din 15 februarie, persoanele din această categorie de vârstă vor mai trebui să prezinte la locul de muncă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală. Dacă nu vor putea veni cu dovada, vor fi obligate să lucreze de la distanță. Angajaţii sub 50 de ani pot să prezinte şi un test COVID negativ. Cei care încalcă noile dispoziții riscă să fie amendați cu 600 până la 1.500 de euro.
Pe fondul răspândirii accelerate a Omicron, noua variantă a coronavirusului, și în Italia a crescut numărul de infectări. Această țară este una dintre cele care au înregistrat la finele anului trecut recorduri absolute de contaminări zilnic raportate de la debutul pandemiei, din cauza acestei tulpini, care se transmite extrem de agresiv.
În acest context, autoritățile au extins utilizarea certificatului verde COVID la mijloacele de transport, hoteluri, terase ale restaurantelor, târguri şi congrese, piscine şi săli de sport. Această reglementare va intra în vigoare pe 10 ianuarie.