Zilele acestea un adevărat scandal macină Partidul Național Liberal, după ce au apărut stenograme în care unul dintre vicepreședinții partidului, Teodor Atanasiu, a afirmat că vechii liberali trebuie să scape de Blaga și colegii lui din fostul PDL. Un câștigător ar exista, totuși, în persoana lui Cătălin Predoiu, crede Dan Andronic, într-un editorial pentru EVZ.
”O bombă urât mirositoare care i-a umplut pe cei din Noul PNL cu furie sau spaimă. Mai ales pe cei din jurul lui Vasile Blaga. Scandalul s-a desfășurat în spatele ușilor închise, cu urlete și strigături. După care, rând pe rând, au ieșit, în fața sediului, roșii la față, cu zâmbete și cravate strâmbe ca să ne asigure că nu s-a întâmplat nimic. Noi, presa, am scos din context, am reinterpretat, am folosit metafore prea tari”, a comentat Dan Andronic acest scandal și urmarea lui.
Jurnalistul precizează că, din informațiile colegilor săi, meșterii din umbra scandalului ar fi Ioan Oltean, ”etern combinator din zonă” și Stelian Dolha, care urma să fie schimbat cu Atanasiu. Andronic consideră că Predoiu este câștigătorul în acest scandal pentru că foștii liberali, pentru a da dovadă de bună-credință, l-au reconfirmat pentru funcția de prim-ministru.
Pentru a ilustra poziția lui Predoiu în PNL, Andronic aduce a aminte de o poveste cu tâlc asiatic, în care o maimuțică a aflat în cel mai nefericit mod că crocodilul despre care vorbeau toți, dar în care ea nu credea, de fapt, chiar exista. Reamintind povestea, Dan Andronic scrie în finalul editorului: ”Dacă acest scandal (nu mă refer la înregistrări, ci la detonarea lui) a fost regizat de altcineva decât de cei pe care-i bănuim cu toții? Dacă premierul din umbră are protectori puternici, capabili de asemenea manevre? Poate fi un scenariu de lucru, dar nu numai. Pentru că există crocodili!”