Gabriel Torje face senzație la Udinese: Două pase de gol în primul său meci

Gabriel Torje face senzație la Udinese: Două pase de gol în primul său meci
Foto: adevarul.ro

Debut de senzaţie pentru Torje la Udinese. Proaspăt plecat din Ștefan cel Mare, Torje a avut un debut fabulos în Italia, unde a participat la ambele goluri ale echipei sale, reuşind să-şi atragă încă de la început simpatia fanilor.

 A intrat în teren din primul minut pentru Udinese și acum are fanii la picioare. „Torjinho” a facut pereche în atacul alb-negrilor în deplasarea de la Lecce cu mult mai experimentatul Di Natale, reușind în doar 16 minute două pase de gol.

La prima reușită a celor din Udine, fostul dinamovist a deviat cu capul o centrare venită de pe stânga, balonul fiind reluat imparabil în plasa de Basta. Peste fix 13 minute, același Torje a urcat din nou în careul advers, de unde a retrimis balonul la Di Natale, pentru golul de 2 la zero.

În partea secunda, același Torje și-a trecut în cont douî ocazii de a marca. A fost înlocuit în minutul 67, dar chiar și așa italienii de la Udinese se pot felicita: Torje face toți banii.

Debut de senzație pentru Torje: Lecce – Udinese, 0-2

Embed: