Iohannis a luat act de demisia lui Dragnea de la MDRAP şi o numeşte în funcţie pe Sevil Shhaideh

Iohannis a luat act de demisia lui Dragnea de la MDRAP şi o numeşte în funcţie pe Sevil Shhaideh
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul referior la numirea lui Sevil Shhaideh în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, urmând ca aceasta să depună jurământul de învestitură la ora 17.00 la Palatul Cotroceni.

Tot miercuri, Iohannis a luat act și de demisia lui Liviu Dragnea și se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului, se arată într-un comunicat de presă remis de administrația prezidențială.

Sevil Shhaideh este fina de cununie a lui Liviu Dragnea, dar şi a baronului de Constanţa Nicuşor Constantinescu. Fost director al Direcţiei Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa, Sevil Shhaideh este în prezent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, şi a lucrat cot la cot cu Liviu Dragnea la toate proiectele importante (Detalii AICI).