Rusia a amenințat că va deschide focul asupra navelor și submarinelor străine care intră ilegal în apele sale teritoriale. Anunțul a fost făcut de Stanislav Gadzhimagomedo, un reprezentant important al armatei ruse care a precizat, totuși, că o astfel de decizie va fi luată „la cel mai înalt nivel”, informează Reuters.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care, sâmbătă, armata rusă a anunțat că a folosit „mijloace adecvate” pentru a localiza și alunga un submarin nuclear american în apropiere de Insulele Kurile din Oceanul Pacific. Asta după ce, spune partea rusă, submarinul ignorase solicitarea sa de a pleca.
De partea cealaltă, americanii au negat că au desfăşurat operaţiuni militare în apele teritoriale ruseşti.
Totul se petrece în contextul temerilor tot mai mari ale Occidentului că Rusia va invada cât de curând Ucraina.
Moscova spune că nu vrea să atace această țară, ci doar vrea garanții de securitate din partea NATO și SUA. Totuși, rușii au masat peste 140.000 de soldați și tehnică militară la granița cu Ucraina.
De asemenea Rusia a început noi manevre navale de amploare în Marea Neagră. Peste 30 de nave fac exerciţii de antrenament în apropierea peninsulei Crimeea, anexată ilegal de ruși în 2014.
Americanii cred că rușii vor regiza un eveniment în zonele separatiste, pro-ruse, din Ucraina, pentru a avea pretextul să invadeze țara și să-l îndepăreze pe președintele Volodimir Zelenski de la putere.
Luni, Ucraina a cerut o reuniune de urgență cu Rusia şi ţările din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) și a acuzat Moscova că nu e transparentă cu privire la mișcările sale de trupe, alimentând astfel tensiunile și temerile internaționale.