Ministrul Agriculturii: „ Românii nu trebuie să îşi facă griji. România are capacitatea de a se susţine singură din punct de vedere alimentar”

Ministrul Agriculturii: „ Românii nu trebuie să îşi facă griji. România are capacitatea de a se susţine singură din punct de vedere alimentar”
Foto: Tomasz Filipek (Unsplash.com)

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că pe piața din România există o cantitate suficientă de grâu pentru acoperirea consumului intern.

Acesta a mai spus că România are capacitatea de a se susține singură din punct de vedere alimentar, drept pentru care românii „nu trebuie să-și facă griji”, potrivit

„Românii nu trebuie să îşi facă griji”

Ministrul Agriculturii a declarat că stocurile de cereale din depozitele autorizate şi din zonele de comercializare sunt monitorizate permanent și că acestea pot acoperi necesarul din morărit şi panificaţie.

„În Ministerul Agriculturii facem monitorizarea stocurilor în permanenţă, atât la nivelul comercianţilor şi furnizorilor de cereale, cât şi la nivelul industriei de morărit şi panificaţie. De asemenea, sunt întocmite zilnic rapoarte cu privire la situaţia stocurilor de cereale din depozitele autorizate şi din zonele de comercializare, pentru a fi pregătiţi să intervenim cu măsurile adecvate.

Datele la zi arată că sunt suficiente stocuri de materie primă, aşadar românii nu trebuie să îşi facă griji din acest punct de vedere. România produce suficient pentru acoperirea consumului intern şi are capacitatea de a se susţine singură din punct de vedere alimentar”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

„Datoria noastră să ne asiguram ca există suficiente stocuri de grâu la nivel naţional”

Vasile Varvaroi, preşedintele ARCPA, a spus că stocurile de grâu la nivel național sunt suficiente pentru a acoepri consumul populației până la noua recoltă.

„Am fost şi rămânem adepţii dialogului. Acest lucru este cu atât mai important astăzi, în contextul crizei declanşate de agresiunea rusească din Ucraina. Credem că este datoria noastră să ne asiguram ca există suficiente stocuri de grâu la nivel naţional pentru a acoperi consumul populaţiei până la noua recoltă, dar şi să menţinem România ca un partener solid şi predictibil pe pieţele internaţionale”, a declarat Vasile Varvaroi, preşedintele ARCPA.