Japonia impune sancțiuni suplimentare Rusiei. Patru companii rusești și trei cetățeni ruși suspectați pentru încălcarea sancțiunilor

Japonia impune sancțiuni suplimentare Rusiei. Patru companii rusești și trei cetățeni ruși suspectați pentru încălcarea sancțiunilor
Japonia își va dubla sprijinul pentru Ucraina la 600 de milioane de dolari Sursa Foto: HEPTA

Japonia impune sancțiuni împotriva a patru companii rusești și a trei cetățeni ruși suspectați pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Coreei de Nord, a declarat vineri Ministerul de Externe japonez, potrivit TASS.

Sancțiunile îi au în vedere pe Alexander Gayevoy, Alexander Chasovnikov și Roman Alar, precum și companiile „Appolon”, „RK Briz”, „Zil-M” și „Parsec”.

Sancțiunile includ diverse restricții

Lista sancțiunilor mai include și șase cetățeni din RPDC care locuiesc în China și Rusia. Sancțiunile includ diverse restricții, inclusiv înghețarea conturilor bancare și a activelor, în cazul în care acestea ar fi descoperite în Japonia.

Anterior, Statele Unite ale Americii au impus sancțiuni împotriva companiilor și cetățenilor menționați mai sus. Potrivit Washingtonului, ei ar fi fost implicați în asistența Coreei de Nord în achiziționarea de „componente pentru sisteme ilegale de rachete”.

Anna Yevstigneyeva, reprezentantul permanent adjunct al Rusiei la ONU, a transmis că sancțiunile secundare ale SUA și ale aliaților săi împotriva Coreei de Nord compromit restricțiile, negociate în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Sancțiunile Japoniei împotriva Coreei de Nord

Vineri, Japonia a înștiințat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord după tirul de testare a unei rachete balistice intercontinentale săptămâna trecută, în urma apelurilor Washingtonului la o acţiune internaţională mai severă împotriva Phenianului, Agerpres.

Japonia impune deja un embargo comercial Coreei de Nord şi le interzice navelor acestei ţări intrarea în porturile nipone, în cadrul sancţiunilor unilaterale împotriva Phenianului, însă a anunţat vineri că va viza „patru grupuri şi nouă indivizi implicaţi în dezvoltarea complexului nuclear şi de rachete”.

Pe 24 martie, Coreea de Nord a declarat că a lansat cu succes puternica sa rachetă balistică intercontinentală (ICBM), un Hwasong-17, supranumit „racheta monstru”, însă serviciile de informaţii americane şi sud-coreene au conchis că în realitate era vorba de un Hwasong-15, un ICBM mai puţin avansat care a fost deja testat în 2017.

Tirul de testare a acestei rachete a provocat furie în Japonia, proiectilul căzând în interiorul zonei sale economice exclusive.